Sfântul Isaac Sirul : Cuvinte către singuratici – partea a III -a – Cuvântul 1 — Despre viaţa singuratică, prefigurare a vieţii de după înviere

CUVÂNTUL 1

Despre viața singuratică și despre prefigurarea celor viitoare pe care le însemnează prin ea cei ce o au într-adevăr; și despre asemănările ei cu ceea ce va fi după înviere

 1. Viața singuratică e dincolo de lumea aceasta și purtările ei se aseamănă cu cele ale lumii viitoare; căci s-a zis: „Acolo nici nu se însoară, nici nu se mărită” (Mc 12, 25). În loc de aceasta ei vorbesc cu Dumnezeu față către față. Adevărată icoană a lumii de dincolo, ei se unesc cu El în fiece clipă prin rugăciune. Fiindcă rugăciunea e în stare mai mult decât orice altceva să apropie mintea de Dumnezeu, în așa fel încât El să intre în comuniune cu ea  și să strălucească în purtările ei.

2. Chiar și ceea ce ni se întâmplă la rugăciunea de cerere obișnuiește să ne vină datorită celor din vechime, astfel că noi aflăm ajutor prin rugăciunea acelor bărbați mai buni. Rectitudinea și bunele lor purtări țin vie în noi amintirea lor, astfel încât și rugăciunea noastră e curățită de slăbiciune, de nepăsare și de împrăștierea gândurilor, datorită râvnei arătate de ei față de ceea ce e mai bun.

3. Oare nu tocmai din această pricină chiar și Dumnezeu, Stăpânul a toate, se pleacă de atâtea ori spre cererile noastre? Aceasta ca să fim încă și mai înfăcărați în imitarea lor, și pentru a face încă și mai mare în ochii noștri acel fel de viețuire foarte bună vrednic pentru El de măreție. Ca astfel cei care au umblat în aceasta să poată fi și pentru alții un loc de scăpare nu doar cât timp sunt în această viață, ci și dupa moartea lor.

4. Spun aceasta potrivit sensului adânc al Scripturii, fiindca Dumnezeu lucrează toate potrivit sensului adânc pe care l-a așezat în ea. Căci și în aceasta El îi înalță pe sfinții Săi după cum stă scris: „Voi rămâne peste cetatea aceasta și o voi scăpa din pricina Mea și a lui David, sluga Mea” (4 Rg 19, 34; Is 37, 35).

5. Să venim acum la două din modurile în care se strânge legătura/convorbirea cu Dumnezeu și care privesc începuturile ostenelilor inimii în liniștire; moduri prin care mintea se întărește și se curăță, indepărtează nepăsarea și dorește aprins să rămână mereu în strânsă legatură cu ceea ce e frumos.

6. Prin umare, silindu-se să nimicească aducerea-aminte de lume ce stăpânește asupra lui și arzând neîncetat în aducerea-aminte de ceea ce este bun, el (singuraticul) ajunge la limpezimea lucrării foarte bune a minții, din care ies apoi alte două începuturi între semnele de sus: nobila osteneală și cugetarea mai bună.

7. Întâiul dintre aceste începuturi stă în a scruta făpturile și în a privi economia divina față de noi, atât cea privitoare la cele trecute, cât și cea privitoare la sfârșitul spre care tinde umanitatea noastră. Al doilea început e însă cugetarea.

8. Cel mai bun e omul care rămâne singur în Dumnezeu cuprins de uimire față de ce e în Firea Lui. Înțelegerea lui se înalță atunci dincolo de ea însăși, fiind întelepțită de Duhul în cunoașterea mai bună și credința în taine. Se oprește să cugete tot mai mult asupra lumii celei noi și asupra celor viitoare; meditează cu atenție la cele ce țin de acestea și la neîncetata ieșire/ mutare care e călătoria gândului spre acele lucruri și tainele ce s-au descoperit și lumile transfigurate în intelect.

9. Atunci gândurile se transformă înăuntrul trupului și acesta nu mai pare trup; intelectul își schimbă sălașul și trece dintr-unul în altul, și nu din voia lui. El purcede în calea lui rămânând strâns unit de Ființa dumnezeiască; iar la sfârșitul căii ei, mintea se îndreaptă spre Cauza și Obârșia [a toate]. Astfel, ființele raționale reușesc să înțeleagă ceva din Ființa [dumnezeiască] meditând la înalta rânduială a iubirii Sale.

10. Toate acestea vor fi date ființelor raționale chiar și făra să fie nevoie să le ceară de la El, numai prin bunăvoirea Lui. Caci atunci nu vor mai fi cei care învață pe alții și cei care învață de la ei (cf. Ir 31 34); toți vor fi una și vor sta in liniștire minunându-se de o atât de mare iubire; și vor fi îmboldiți să stăruie și în purtările lor: căci prin aceasta [contemplarea iubirii] se fac frumoase și se întăresc ele [purtările].

11. Prin această strânsă legătură [cu Dumnezeu] — și prin nimic din cele de jos — [singuraticii] vor pătrunde prin ochii sufletului încă de acum înăuntrul acelei viețuiri [viitoare] și vor potrivi cele de jos cu cele de sus. Unul ca acesta încetează atunci [să mai lucreze], vorbește cu ce este sus și se unește cu Cel din înălțime prin cuvânt și prin tăcere; căci ei [singuraticii] stăruie atât în aceasta [tăcere], cât și în acela [cuvânt]. Fac să tacă limba, slujitoare a cuvântului, și dacă nu e nevoie, vor încerca să nu se folosească de ea decât numai pentru rugăciune și psalmi, al căror scop e acela de a ajuta mintea să stea legată [de Dumnezeu].

12. Căci atunci când [mintea] se ține de aceste lucruri înalte și dacă stă potrivit rânduielii de sus într-o tăcere desăvârșită fără a fi ispitită [de gânduri] și [rămânând] în cele de sus, de care nu era până atunci în stare, atunci ei [singuraticii] se îngrijesc de trupul lor ca de un vas în slujba Ziditorului și îl curățesc cu grijă, nu ca pe un lucru pământesc ce slujește pământul, ci ca pe un vas de sfințenie gata să fie ridicat la cer; și pentru Împărăția aflată aievea în ei [cf. Lc 17, 21] se bucură de parcă ar fi deja dincolo.

13. Încă de aici ei se bucură de ea prin dorința aprinsă a inimii lor și doresc ceea ce e în taină, întrucât prin harul Duhului sunt transfigurati întru asemănarea Lui. Căci chiar și atunci când realitatea e departe, dorința aprinsă ne poate pune în comuniune cu ea prin închipuire [imaginație]. Mai mult, din pricina bucuriei ea face sufletul ca nebun, îl eliberează de tot ceea ce încoltește în gândire și îl unește cu Cel de dincolo de toate, fiindcă El lucrează atunci când absolut nimic nu mai e amestecat cu mintea.

14. Prin liniștirea trupului și îndepărtarea de cele lumești ei [singuraticii] înleleg adevărata liniștire și îndepărtare de firea celor ce sunt, în care vor viețui atunci când lumea materială se va mistui. Prin minte se unesc cu lumea Duhului, iar prin meditare sunt atrași în lărgimea lumii de dincolo. Și așa, în prefigurare, viețuiesc necontenit în starea viitoare.

15. Frate al nostru, negustor nerușinat, mai mult decât orice altceva să ne sârguim în viața gândului! Căci dacă Dumnezeu și iubirea Sa, care e mai bună decât întreaga noastră alergare, ar putea fi găsite doar prin lucrurile din afară, atunci și filozofii s-ar fi putut apropia de o asemenea iubire mai mult decât noi. Să ne silim să ne domolim trupul, cerând lui Dumnezeu cu sârguința cuvenită cele de care avem nevoie pentru aceasta.

16. Nimic nu e atât de mult în stare să îndepărteze gândirea de lume ca petrecerea împreună cu nădejdea; nimic nu e în stare să ne unească cu Dumnezeu ca și chemarea întelepciunii Lui; nimic care să ne facă să ajungem la iubire ca descoperirea iubirii Sale față de noi; și nimic care să înalțe mintea în minunare dincolo de tot ce e vazut, pentru a o face să sălășluiască dincolo de lume înaintea Lui, ca cercetarea tainelor Firii Lui.

17. Într-adevăr, firea Ființei nevăzute poate fi cunoscută prin tainele ei pe care vrea să le facă cunoscute. Căci ele sunt cunoscute de cel ce meditează la alcătuirea lumii, mai ales de cel care scrutează necontenit economiile lui Dumnezeu și feluritele Sale descoperiri care au fost rânduite spre a povățui mintea sârguincioasă a credinciosului care caută și cercetează fără nepăsare.

18. Aceasta e adevărata meditare și convorbire curată cu Dumnezeu. Aceasta e ceea ce seamănă în suflet cugetarea mai bună câștigându-i o înțelepciune curată. Aceasta este slăvita viață a singuraticilor și tot ceea ce privește locuirea în singurătate. E viețuirea dincolo de lume preferabilă și mai bună decât toate și minunata sălășluire ce descoperă taina învierii. În ea se schițează existența ce va fi în ceruri și viața împreună cu Dumnezeu. Fiindcă ei [singuraticii] sunt morți în taină, și sunt vii in taină; și tot în taină sunt înălțați, măcar că trupul lor e pe pământ. Căci Duhul e Cel care îi cercetează și împlinește prin intelectul lor toate acestea.

Reclame

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s