Altă uimire şi alt cutremur

Insemnari din subterana

Da, a trecut Paştele,  am fost leneşă şi nu am postat la momentul potrivit imaginile cu Isus răstignit care mă impresionează de fiecare dată. Mai bine mai târziu…, cum se zice. În fine, trei pictori am în vedere pe aceeaşi tematică:  Matthias Grunewald, Andrea Mantegna şi Hans Holbein cel tânăr. I-am adunat laolaltă pentru că niciuna dintre imaginile Mântuitorului, atât de diferită una de cealaltă, nu se înscrie în canoanele iconografice, din contră: fiecare aduce o schimbare importantă la nivelul de expresie dată simbolului christic.

Am început cu detaliul cutremurător al picioarelor contorsionate de suferinţă din tabloul renascentistului german Matthias Grunewald, redescoperit la adevărata lui valoare abia pe la mijlocul sec. al XIX-lea. (sursa: aici). Brutalitatea suferinţei (supra)omeneşti, cu spasmele cărnii chircite, emaciate,  traduce într-un limbaj vizual extraordinar, aproape manierist, tensiunea dintre  limitele fizice şi intenţia redării unei semnificaţii metafizice, dintre figurare şi trans-figurare. Cât de…

Vezi articolul original 1.700 de cuvinte mai mult

Reclame

Icoana Maicii Domnului din Vilnius (Mutată în Vilnius în 1495)

Icoana Maicii Domnului ”Potolește întristările noastre” (adusă în Moscova în 1640)

Această prezentare necesită JavaScript.

Icoana Maicii Domnului „Potolește întristările noastre” este prăznuită pe 25 ianuarie și 9 octombrie.

Însuși numele acestei icoane este o rugăciune către Maica Domnului pentru izbăvirea de mai multe boli și întristări, trupești și duhovnicești. Această icoană minunată a fost descoperită în Moscova, în Biserica Sfântul Nicolae din cartierul Pupişevo, unde a fost adusă de către cazaci în anul 1640.

Dintre numeroasele minuni săvârșite în vechime de această Sfântă Icoană, s-a păstrat amintirea unei vindecări minunate, săvârșită în a doua jumătate a secolului al XVII-lea.

O femeie de origine nobilă, care trăia departe de Moscova, a suferit pentru o lungă perioadă de timp de paralizia întregului corp. Deși avea numeroase avantaje materiale, ea nu avea ceea ce este mai important – sănătatea. A consultat mulți medici, dar nu a primit ajutor de la niciunul dintre ei, astfel încât ea își pierduse orice speranță că se va face bine. În acest moment dificil, Născătoarea de Dumnezeu i s-a arătat în vis, spunându-i: Porunceşte să te ducă la Moscova. Acolo, în biserica Sfântului Nicolae, se află icoana Maicii Domnului cu inscripţia: „Potoleşte întristările noastre”. Roagă-te înaintea ei şi vei primi vindecare. În timpul arătării, femeia a văzut icoana Preasfintei.

Când s-a trezit, i-a rugat pe cei ce o îngrijeau să o ducă la Biserica Sfântului Nicolae din Moscova. După un drum anevoios au ajuns în Moscova, și au descoperit în cele din urmă biserica Sfântului Nicolae. Intrând cu credință, femeia bolnavă s-a închinat la toate icoanele, dar nu văzuse icoana care ce apăruse în visul ei.Pentru aceasta, a inceput să-i povestească preotului despre visul cel minunat. Preotul a poruncit paraclisierului să aducă din clopotniţă toate icoanele Maicii Domnului care erau păstrate acolo. Printre icoanele vechi și prăfuite au descoperit o icoană a Maicii Domnului cu inscripția „Potolește întristările noastre”. Văzând icoana, femeia bolnavă a strigat cu bucurie: „Ea este! Ea este!”.

După ce s-a săvârșit un acatist al Maicii Domnului înaintea Sfintei Icoane, femeia bolnavă s-a ridicat pe picioarele ei, fără niciun ajutor și apoi, neavând nevoie de suport a părăsit biserica pe cont propriu. Prin mila Împărătesei Cerurilor și prin credința ei fierbinte, femeia s-a întors acasă complet sănătoasă.

Această tămăduire a avut loc la data de 25 ianuarie 1760, zi pe care Biserica Rusă a închinat-o prăznuirii acestei icoane făcătoare de minuni, alcătuind şi slujba şi acatistul în cinstea ei.

Suferinzi din toate oraşele au început să sosească la icoana nou descoperită şi puterea lui Dumnezeu s-a arătat în numeroase alte minuni săvârşite la această icoană. Un număr foarte mare de minuni s-au săvârşit la Icoana Maicii Domnului „Potolește întristările noastre” şi în timpul epidemiei din anul 1771.

Mai multe copii ale icoanei „Potoleşte întristările noastre” au fost realizate şi împărţite în întreaga Rusie, numai în Moscova aflându-se patru icoane purtând acelaşi nume care au fost preamărite prin numeroase minuni.

Icoana „Potolește întristările noastre” o înfățișează pe Maica Domnului ținând mâna stângă sub cap, care este ușor înclinat. Aceasta sugerează că Născătoarea de Dumnezeu ascultă lacrimile și rugăciunile tuturor credincioșilor care apelează la Ea, în nevoile, necazurile și întristările lor. Cu mâna dreaptă, Fecioara Maria ține Pruncul Iisus. Mântuitorul ține în mâinile sale un sul desfăcut înaintea Lui, pe care sunt înscrise următoarele cuvinte: Judecați cu dreptate, arătând milă unii față de alții, nu jigniți văduvele și orfanii, și nu țineți răutate în inima voastră față de fratele vostru.

Sfânta Xenia de Sankt Petersburg (24 ianuarie) și artistul Aleksandr Prostev

Sfânta Xenia din Sankt Petersburg 

Sfânta Xenia a trăit în secolul al XVIII-lea, dar este cunoscut relativ puţin despre ea sau familia sa. Şi-a petrecut cea mai mare parte a vieţii ei în Petersburg, în timpul domniei împărăteselor Elizabeta şi Ecaterina a II-a.

Xenia Grigorievna Petrova a fost soţia unui ofiţer de armată, Andrei Fedeorovici Petrov. Ea a devenit văduvă la vârsta de 26 de ani când soţul său a murit brusc, la o petrecere. Ea a plâns moartea soţului ei, şi în special pentru că el a murit fără spovedanie şi împărtăşanie. Din acel moment, Xenia şi-a pierdut interesul pentru lucrurile lumeşti şi a urmat calea grea a nebuniei pentru Hristos. Sursa acestui mod ciudat de viaţă poate fi găsită în prima Epistolă către Corinteni (I Cor. 1, 18-24, I Cor. 2, 14, I Cor. 3,18-19).

Ea a început să îmbrace hainele soţului ei şi să insiste să fie numită Andrei Feodorovici. Ea le-a spus oamenilor că ea a murit, nu soţul ei. Într-un anumit fel, aceasta era adevărat. A abandonat felul ei de viaţă anterior şi a trăit o renaştere spirituală. Când a dăruit altora casa şi tot ceea ce avea, rudele sale s-au plâns autorităţilor. După ce au vorbit cu Xenia, autorităţile au fost convinse că ea e în posesia facultăţilor sale mintale şi că avea dreptul să dea tot ce avea în ce mod dorea. În curând, ea nu a mai avut nimic pentru ea, aşa că a început să se plimbe prin zona săracă a Petersburgului, fără un loc unde să îşi culce capul. Ea a refuzat orice ajutor de la rudele sale, fericită să fie liberă de orice legături cu lumea. Când uniforma roşie şi verde a soţului ei s-a învechit, ea a continuat să se îmbrace în zdrenţe de aceleaşi culori.

După un timp, Sfânta Xenia a părăsit Petersburgul pentru 8 ani. Se crede că a fost în pelerinaj la locurile sfinte din întreaga Rusie. Se poate ca ea să fi vizitat pe Sfântul Teodor de Sinaxar (19 februarie), de asemenea militar. Viaţa lui s-a schimbat dramatic după ce un tânăr ofiţer a murit în timpul unei petreceri, la băut. Poate că acest ofiţer a fost soţul Sfintei Xenia. În orice caz, ea îl ştia pe Sfântul Teodor şi a avut de câştigat în urma sfaturilor sale.

Sfânta Xenia s-a întors până la urmă în Petersburg unde îşi băteau joc de ea şi o insultau pentru comportamentul ei straniu. Când accepta bani de la oameni, primea doar monede mici, pe care le folosea să ii ajute pe săraci. Îşi petrecea nopţile în rugăciuni, fără să doarmă, pe un câmp din apropierea oraşului. În curând, virtutea sa şi darurile sale au început să fie observate. Ea a prezis evenimente viitoare care urmau sa afecteze cetăţenii Petersburgului şi chiar familia regală. Împotriva voii ei, ea a început să fie cunoscută ca cineva plăcut lui Dumnezeu. Oamenii considerau vizitele ei în casele sau căminele lor ca mari binecuvântări.

Sfânta Xenia a trăit cam 45 de ani după moartea soţului ei, şi a plecat la Domnului la vârsta de 71 de ani. Data exactă şi împrejurările nu sunt cunoscute, dar se crede că a avut loc pe la sfârşitul secolului XVIII. A fost înmormântată în cimitirul Smolensk.

Prin anii 1820, oamenii făceau pelerinaj la mormântul ei, să se roage pentru sufletul ei şi să o roage să se roage lui Dumnezeu pentru noi. Atât de mulţi vizitatori luau pământ din mormântul ei, încât trebuia să fie înlocuit în fiecare an. Mai târziu a fost construită o capelă pe mormântul ei. Cei care îşi îndreaptă rugăciunile către Sfânta Xenia, primesc vindecare din bolile lor şi eliberare de probleme. Este de asemenea cunoscută pentru ajutorarea celor care îşi caută de lucru.

Darul înainte-vederii

S~a întâmplat odată ca Parascheva Antonova să fie în casa pe care Binecuvântata i-o dăruise, şi cosea atunci când Xenia a venit în vizită la ea, spunându-i: “Tu stai în casă şi coşi nasturi fără să ştii că Dumnezeu ţi-a dăruit un fiu. Du-te imediat la cimitirul Smolensk!” Antonova, cunoscând-o ca pe o sfântă ce nu spune vorbe deşarte, a crezut imediat că avea să se întâmple ceva deosebit, aşa că a alergat degrabă într-acolo.

Ajungând pe una din străzile Insulei Vasiliev de lângă cimitir, a zărit mulţime de lume. Curioasă, s-a apropiat să vadă ce se întâmplă. O trăsură accidentase o femeie însărcinată care a dat naştere copilului chiar în plină stradă, murind îndată după aceasta.

Plină de milostivire pentru pruncuţ, Antonova l-a luat la ea acasă. Toate eforturile autorităţilor din Petersburg de a descoperi identitatea mamei, a tatălui ori a vreunei rude a micuţului orfan au fost zadarnice, aşa că Antonova a păstrat copilaşul. L-a crescut frumos, asigurându-i o educaţie aleasă şi iubindu-l ca pe propriul ei fiu. Mai târziu, băiatul avea să devină un model de persoană oficială, devotat mamei lui care-l crescuse cu atâta grijă şi dragoste. Totodată, el avea să-i păstreze o evlavioasă amintire şi Xeniei, slujitoarea lui Dumnezeu care îi arătase mamei sale atâta bunătate şi ajutor, iar lui îi hărăzise o soartă atât de bună.

Printre mulţi alţi prieteni ai Binecuvântatei Xenia se afla şi o văduvă, Doamna Golubev, cu fiica ei de 17 ani, o tânără de o frumuseţe remarcabilă. Xenia o îndrăgise tare mult pe această fată plină de bun simţ, blândeţe şi supunere.

Odată, venind în vizită la ele, fata începuse să facă cafeaua. “Oh, frumoasa mea”, îi spuse Xenia “tu faci cafea, iar soţul tău îşi îngroapă soţia în OKHTA. Du-te repede într-acolo!” “Du-te!” – repetă Xenia cu fermitate fără a lăsa loc vreunei obiecţii.

Golubevii, ştiind că Xenia nu vorbeşte niciodată în zadar, i-au urmat îndemnul întocmai, aşa că au pornit-o spre OKHTA. Aici, în faţa cimitirului, au întâlnit o procesiune funerară căreia i s-au alăturat. O tânără, soţia unui doctor, murise la naştere şi acum o îngropau.

S-a oficiat slujba de înmormântare şi familia Golubev a însoţit cortegiul la groapă. S-au încheiat şi funeraliile şi oamenii dădeau să plece; ele însă au mai rămas împreună cu tânărul văduv care, fiind tare îndurerat şi-a pierdut cunoştinţa, prăbuşindu-se în faţa mormântului. Atunci, amândouă au încercat să-l ajute să-şi vină în fire. Aşa au ajuns să se cunoască, pentru ca în cele din urmă fata să-i devină soţie.

Dar dumnezeiescul dar proorocesc nu este lăsat numai pentru veşti bune. Uneori, el prevesteşte boală sau moarte pentru ca cei în cauză să aibă vreme de pregătire.

Un astfel de caz s-a întâmplat odată când bineplăcuta lui Dumnezeu a ajuns în casa familiei Krapivin, care a primit-o cu căldură şi bucurie. Au discutat împreună câteva momente, după care, Xenia s-a ridicat brusc, mulţumind gazdei pentru ospitalitate. Vrând să plece, s-a întors spre doamna Krapivin şi i-a spus: “Deşi verde, planta se va trece curând”.

Nu se ştie dacă pe moment doamna Krapivin a înţeles sau nu ce a vrut ea să spună, gazdele ei neluându-i vorbele în seamă. Dar n-a trecut mult timp şi, spre marea lor mirare – doamna Krapivin, deşi în plină tinereţe şi sănătoasă tun, s-a îmbolnăvit brusc, mutându-se la cele veşnice. Abia atunci au înţeles ei tâlcul acelor cuvinte; “Deşi verde, planta se va trece curând”, ce prevestiseră de fapt moartea doamnei Krapivin.

Văzând la Xenia darul clarviziunii şi cunoscând umilinţa şi smerenia chipului ei de vieţuire, oamenii au început să înţeleagă că şi ea este unul dintre acei minunaţi “nebuni ai lui Hristos”. Mulţi dintre locuitorii cartierului Storona din Petersburg erau de-a dreptul fericiţi când ea îi vizita, căci simţeau cum îndată după plecarea ei – se revărsau o pace şi o bucurie dumnezeiească în casele lor; acolo, desigur, unde ea era primită cu credinţă şi sinceritate.

Mamele ştiau că dacă Binecuvântata atingea copilaşul bolnav, acesta îşi revenea de îndată; de aceea părinţii se grăbeau s-o întâlnească pe Xenia ca să le binecuvinteze copiii, fiind convinşi că binecuvântarea ei îi însănătoşea.

De asemenea negustorii şi vânzătorii atunci când o zăreau, ieşeau repede în întâmpinarea ei, oferindu-i câte ceva din mărfurile lor. Dacă ea le accepta sau le binecuvânta, în ziua aceea le mergea .de minune.

Vizitiii căutau şi ei să o conducă fie cât de puţin sau o rugau pur şi simplu ca măcar să ia loc în trăsură pentru o clipă, fiind siguri că astfel vor avea o zi. bună. Treptat, mai toţi se obişnuiseră cu felul ei de a fi, văzând în el semne dumnezeieşti chiar şi atunci când comportarea ei părea uneori ciudată.

Astfel, de pildă, cu două zile înaintea marii sărbători a Naşterii Domnului, din 1761, Binecuvântata, alergând nerăbdătoare pe străzile reci şi încărcate de zăpadă ale Storonei Petersburgului, striga în gura mare: “Coaceţi colacii, căci curând întreaga Rusie îi va coace!” Cum era firesc, nimeni nu putea tâlcui cuvintele ei de neînţeles, dar în ziua marii sărbători împărăteasa Elisabeta Petrovna s-a stins subit din viaţă.

Când această veste îngrozitoare s-a răspândit în întregul oraş, cu toţii au înţeles că slujitoarea lui Dumnezeu prevestise moartea împărătesei.

Se ştie că împărăteasa Ana Ivanovna dorea să-şi consolideze descendenţa la tronul Rusiei, din arborele patern al familiei imperiale. În acest scop, ea a chemat-o pe nepoata ei, Anna Leopoldovna, căsătorită cu prinţul Anton Ulrich, şi, când acestora li s-a născut un băiat, împărăteasa l-a declarat moştenitorul ei.

În 1740, după moartea Anei Ivanovna, Ioan al VI-lea Antonovici a fost proclamat împărat. Un an mai târziu, pe 24-25 noiembrie, a avut loc o lovitură de stat prin care Ioan a fost înlăturat şi Elisabeta Petrovna, fiica lui Petru 1, a fost proclamată împărăteasă. Ioan Antonovici a fost închis în închisoarea Schlusselburg, iar părinţii lui, trimişi în exil la Kholmogory, unde au şi murit. Nefericitul Ioan s-a chinuit în închisoare aproape 23 de ani. În 1764, în timpul guvernării Ecaterinei a Il-a, un oarecare Mirovici, un ofiţer din garda Schlusselburgului, a complotat pentru eliberarea lui Ioan şi readucerea acestuia pe tron. Însă încercarea lui Mirovici a eşuat datorită celorlalţi ofiţeri, rămaşi fideli împărătesei. În timpul acestei încercări de evadare Ioan Antonovici a fost omorât.

Cu trei săptămâni înaintea acestui trist eveniment, Binecuvântata Xenia a început să jelească amarnic zi şi noapte. Toţi care o întâlneau în această stare de jalnică plângere credeau că fusese grav insultată. Întrebând-o ce-i cu ea, le răspundea: “E sânge, e sânge! E un râu de sânge acolo!” – şi plângea tot mai tare.

Nimeni nu putea înţelege ce îi răscolise într-atât liniştea şi pacea ei caracteristică, ba mai mult, nimeni nu-i putea înţelege cuvintele înfricoşătoare. Însă trei săptămâni mai târziu, când s-a răspândit ştirea morţii tragice a lui Ioan Antonovici în întreg Petersburgul, cu toţii au priceput cuvintele sfintei.

La începutul lui noiembrie 1769, Xenia a început să treacă pe la toate cunoştinţele ei. Le bătea în geam până când ieşea cineva şi ea-i spunea: “Economisiţi făina, pentru că în curând vom avea nevoie de ea”. Mulţi intrau în panică la aceste cuvinte rău prevestitoare gândind că cineva va muri. Şi aşa s-a întâmplat. În numai două zile împărăteasa Ecaterina a II-a a trecut la cele veşnice.

Din când în când, Xenia obişnuia să facă câte o vizită vreunei cunoştinţe sau prietene, cu care schimba câteva cuvinte, ca deodată să se cufunde în tăcere de parcă ar fi ascultat ceva. Se ridica apoi brusc şi părăsea casa în grabă. Dacă gazda o întreba de ce pleacă astfel şi încotro se îndreaptă, Binecuvântata făcea semn de rămas bun cu bastonul, spunând: “Trebuie să plec, sunt aşteptată acolo!” Nu ducea nimic cu ea, avea doar zdrenţele de pe ea şi adesea, ajungând la casa unui prieten, i le arăta exclamând cu bucurie: “Asta-i tot ce am…”

Aleksandr Prostev este un artist modern din Petersburg și pictor de icoane. Îmi plac atât de mult lucrările sale, atât de simple și emoționante…

Mai jos am pus o galerie și un video cu câteva dintre ele, având ca temă viața Sf. Xenia din Sankt Petersburg. 

Mai multe din lucrările sale găsiți aici

Salvador Dali si Ispitirea Sfantului Antonie cel Mare

Ispitirea Sfantului Antonie cel Mare este o lucrare a celebrului pictor Salvador Dali (11 mai 1904 – 23 ianuarie 1989). Acesta a fost un pictor spaniol, originar din provincia Catalonia, reprezentant de seama al curentului suprarealist in arta. Datorita comportamentului sau, este exclus din grupul artistilor suprarealisti, ceea ce nu-l impiedica sa se considere singurul artist capabil de a capta „formele suprareale”. Dali spunea despre sine: „Singura diferenta dintre mine si un nebun este ca eu nu sunt nebun!”

In lucrarile sale regasim motivul timpului, al pacatelor, al distorsionarii realitatii altfel decat o percepem noi. Dali recurge la spatii largi, in care include o mare cantitate de elemente (oameni, animale, obiecte), intr-o combinatie irationala a raporturilor si deformare a realitatii.

Ispitirea Sfantului Antonie cel Mare – tema artistica

Ispitirea Sfantului Antonie constituie un subiect apreciat de multi dintre oamenii de arta ce au scris sau pictat, de-a lungul vremii. Subiectul are in vedere perioada petrecuta de Sfantul Antonie cel Mare in desertul egiptean, cand puternice ispite i-au pus in pericol neincetat viata. Prima mentionare a acestora o face Sfantul Atanasie cel Mare, din Alexandria.

Sfantul Antonie cel Mare este cunoscut indeobste pentru nespusele lupte si ispite pe care le-a avut de la diavoli. Tema pustnicului bantuit si sedus, pentru nevointele si castitatea lui, de ispitele diavolului, in special in forma de femeie desfranata, a fost una de care multi artisti erau interesati. Grunewald infatiseaza pe sfant inconjurat de o jungla pline de groaznice fete strambe si demoni.

Cele mai vechi opere care au folosit acest subiect sunt frescele italiene de prin secolul al X-lea. Mai tarziu, in spatiul european, tema va fi folosita in scrieri iluministe si in sculpturi germane. Dupa anul 1500, subiectul va putea fi intalnit in mai multe tablouri celebre ale vremii: Martin Schongauer (1490), Hieronymus Bosch (1505) si Mathias Grunewald (1510).

Salvador Dali si Ispitele Sfantului Antonie cel Mare

In vremurile moderne, tema antoniana a fost preluata de scriitorul francez Gustave Flaubert si de pictorul spaniol Salvador Dali. Dupa anul 1945, spaniolul Salvador Dali si-a indreptat atentia spre artistii renascentisti, preocupat fiind de teme stiintifice, istorice si religioase. Din aceasta perioada dateaza capodopera „Ispitirea Sfantului Antonie”. Scriitorul francez Flaubert si-a numit cartea, intitulata „Ispitirea Sfantului Antonie”, scrisa in anul 1874, drept capodopera intregii lui opere.

Salvador Dali si „Ispitirea Sfantului Antonie cel Mare”

Salvador Dali a preluat si el tema antoniana. Lucrarea numita „Ispitirea Sfantului Antonie”, lucrata in tehnica „ulei pe panza”, avand dimensiunile 89,7 x 119,5 centimetri, a fost pictata de autor in anul 1946. Astazi, lucrarea lui Salvador Dali se afla expusa in Muzeul National Regal de Arte Frumoase din Bruxelles, Belgia.

„Ispitirea Sfantului Anton” a fost pictata pentru un concurs anuntat de Compania Loew-Lewin. Tabloul castigator ar fi aparut in versiunea cinematografica a romanului lui Maupassant, „Bel Ami”. Lucrarea lui Max Ernst a luat premiul intai, dar si pictura lui Dali a atras atentia multora.

Salvador Dali - Ispitele Sfantului Antonie

In pictura lui Dali, Sfantul Antonie este infatisat intr-un desert pustiu si dezolant, foarte slab si uscat de nevointe. Uriasi elefanti inainteaza spre Sfantul Antonie, care este infatisat mic si smerit, in coltul din stanga al picturii. Sfantul indreapta Sfanta Cruce, arma cu putere exorcizatoare, spre un armasar, aflat in fruntea procesiunii de elefanti cu picioare de paianjen.

Pe spatele lor, uriasele animale poarta monumente ale ispitelor desfranarii, luxului si bogatiei materiale. Armasarul fruntas inchipuie frica si teama, primul elefant poarta cu el patima desfranarii, elefantul cel din mijloc aduce cu sine o reminiscenta a precursorului lui Dali, elefantul sculptorului baroc Bernini, purtand obeliscul, iar ultimii doi elefanti sunt chipuri ale desfranarii si ale zeilor lumii.

Salvador Dali - Ispitele Sfantului Antonie cel Mare

La randul lui, Sfantul Antonie tine in mana dreapta, ridicata, arma lucratoare si puternica a crestinilor, anume Sfanta Cruce. Infricosatoarele animale isi au trupurile lor sprijinite pe niste picioare subtiri si lungi, ca de insecta. In fata Sfintei Cruci, armasarul se infricoseaza, ridicandu-se, parca mai amenintator, pe doua picioare, insa ramanand pe loc. Sfantul Antonie nu fuge, rezemandu-se cu mana pe piatra (Piatra Hristos) si tinand in mana, cu puternica nadejde, Sfanta Cruce.

„Ispitirea Sfantului Antonie” a lui Salvador Dali – caracterul iluzoriu al ispitelor

Diavolii l-au luptat pe sfant cu o inversunare crunta, chinuindu-l cu nalucirile, cu ispitele desfranarii si cu batai. Diavolii au incercat sa-l momeasca pe sfant si cu aurul si cu argintul, insa in zadar. Nalucirile de fiara nu s-au arata insa a fi de folos diavolilor. Fiarele si sperieturile de tot felul, aduse de diavoli asupra sfantului, nu i-au facut pe acestia decat sa se teama si mai mult, Sfantul Antonie ramanand neclintit in credinta si rugaciune.

Pe toate le-a surpat sfantul, insa nu fara greutati si multa truda. Sfantul l-a biruit pe diavol intru atat de mult incat, in cele din urma, el ajunsese sa ii vada pe diavoli, nemaisperiindu-se de lucrarea lor.

Pentru orice crestin, luptele si ispitele sunt de acelasi soi, acelasi fiind si dusmanul. Numai frica si slabiciunea omului dau putere ispitelor. Ispitele zeitei Libidou si spaimele iscate de zeul Pan devin atat de neputincioase in fata Sfintei Cruci, incat crestinul nu are de ce sa se teama de lucrarea diavolului mai mult decat de a pierde iubirea lui Dumnezeu, prin caderea in pacate. Prin credinta, nadejde, dragoste, rugaciune si post, crestinul este intarit de Dumnezeu cu harul de a rezista ispitelor aparent infricosatoare ale diavolului.

Prin lupta si rezistenta se ajunge la concluzia ca toate marile ispite, in ciuda caracterului lor tragic si iremediabil in care incearca diavolul sa le investmanteze, nu sunt nimic altceva decat fum si amagiri, aburi si iluzii.

De ce ne e greu sa infrangem ispitele? Ne este greu pentru ca nu ne sprijinim statornic pe „piatra cea din capul unghiului”, adica pe Piatra Hristos, si nici nu tinem in mana, cu tare nadejde, Sfanta Cruce. Mai mult chiar, noi dam ispitelor o putere mai mare decat acestea au in realitate. In acest sens, Simone Weil spunea: „Ne atrag lucruri ireale, insa forta care ne leaga de ele este pe cat se poate de reala.” Ssalvador Dali reuseste, in aceasta lucrare, sa infatiseze perfect relatia dintre realitatea patimilor si irealitatea puterii ispitelor.

Disproportia catastrofala dintru trupurile animalelor si picioarele lor anormal de firave arata ca ispitele diavolului sunt simple iluzii, lipsite de concretete, sunt simple viclesuguri inselatoare ale diavolului. Caracterul tragic al ispitelor este inchipuit ca firav si de o rezistenta atat de slaba, incat „de abia se pot tine pe picioare” in fata credintei, a nadejdei si a dragostei.

Ispitele Sfantului Antonie cel Mare sunt chip al rezistentei, iar nu al infrangerii.

Teodor Danalache

Salvador Dali – Rastignirea Fiului, asa cum a vazut-o Tatal

Salvador Dali – Reprezentare simbolica a iadului

sursa: crestinortodox.ro

12 ianuarie – Cinstirea Icoanei Maicii Domnului „Cea care alăptează” (Galaktotrofousa)

Primeşte, Doamnă de Dumnezeu Născătoare, rugăciunile cele cu lacrimi ale robilor tăi ce aleargă la tine. Te vedem în sfânta icoană cum Îl ţii în braţe şi-L alăptezi pe Fiul tău şi Dumnezeul nostru, pe Domnul Iisus Hristos. De L-ai şi născut fără de durere, totuşi cunoşti durerile mamelor, şi neputinţele fiilor şi fiicelor omeneşti le vezi. Pentru aceasta, cu căldură căzând la icoana ta tămăduitoare şi sărutând-o cu umilinţă, te rugăm, Preamilostivă Stăpână: îndură-te de noi, păcătoasele, cele osândite să naştem în dureri şi să creştem în întristări pruncii noştri, şi cu împreună-pătimire acoperă-ne, iar pe pruncii şi soţii noştri izbăveşte-i de bolile cele grele şi de necazurile amare. Dăruieşte-le sănătate şi putere, ca cei hrăniţi să crească din putere în putere, iar cele ce îi hrănesc să se umple de bucurie şi mângâiere, ca şi acum, cu mijlocirea ta, Domnul să săvârşească lauda Sa din gura pruncilor şi a celor ce sug. O, Maică a Fiului lui Dumnezeu! Milostiveşte-te de maicile fiilor omeneşti şi de norodul tău cel neputincios: bolile noastre grabnic tămăduieşte-le, necazurile şi întristările noastre alină-le, şi nu trece cu vederea lacrimile şi suspinările robilor tăi. Auzi-ne în ziua necazului pe noi, cei ce cădem la icoana ta, şi în ziua bucuriei şi izbăvirii primeşte laudele inimilor noastre cele mulţumitoare. Înalţă rugăciunile noastre la Tronul Fiului tău şi Dumnezeului nostru, ca să fie milostiv către păcatele şi neputinţele noastre şi să adauge mila Sa celor care cunosc numele Lui, ca şi noi, şi pruncii noştri să te proslăvim pe tine, Milostiva noastră Apărătoare şi Nădejdea neamului nostru cea neclintită, în vecii vecilor. Amin.

ICOANE

RUGĂCIUNI

EVANGHELIE

FOTOGRAFII

ARTICOLE DESPRE SĂRBĂTOARE

LOCURI DE PELERINAJ

ICONOGRAFIE

SFÂNTUL MUNTE ATHOS

MĂNĂSTIRI

sursa

Botezul Domnului

8102715099_0e616177a8
sursa: Walters Art Museum Manuscripts

Sfântul Atanasie cel Mare, Trei cuvinte împotriva arienilor, Cuvântul Întâi împotriva arienilor, XLVII, în Părinți și Scriitori Bisericești, vol. 15, p. 213

 „Iar dacă Se sfințește Însuși pe Sine pentru noi, și aceasta o face pentru că S-a făcut om, e vădit că și pogorârea Duhului peste El în Iordan s-a făcut peste noi, pentru că El purta trupul nostru. Și aceasta nu s-a făcut spre îmbunătățirea Cuvântului, ci spre sfințirea noastră, ca să ne împărtășim și noi de ungerea Lui și ca să se spună către noi: Au nu știți că sunteți Biserica lui Dumnezeu și Duhul lui Dumnezeu locuiește întru voi? (1 Corinteni 3, 16). Căci spălându-Se Domnul ca om în Iordan, noi eram cei ce ne spălam întru El și de către El. Și primind El Duhul, noi eram cei ce ne făceam primitori ai Duhului de la El. De aceea El nu a fost uns ca Aaron, sau ca David, sau ca toți ceilalți, cu untdelemn, ci altfel decât toți cei ce s-au făcut părtași de El, cu untdelemnul bucuriei, pe care El Însuși îl tălmăcește ca fiind Duhul.”

Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, omilia X, I, în Părinți și Scriitori Bisericești, vol. 23, pp. 120-121

„- Și pentru ce a venit Iisus după treizeci de ani să se boteze? m-ar întreba cineva.

– Pentru că după botezul acesta avea să pună capăt Legii vechi. Și deoarece până la vârsta de treizeci de ani omul poate săvârși toate păcatele, de aceea Hristos a rămas până la această vârstă, ca să plinească toată legea, ca să nu spună nimeni că a desființat-o, pentru că n-a putut-o împlini. Nu ne asaltează toată viața aceleași patimi; în copilărie mai cu seamă naivitatea și zburdălnicia; în tinerețe plăcerea este mai puternică, iar după tinerețe vine și pofta de bani și avere. De aceea Domnul a așteptat să treacă toate vârstele, ca în toate să împlinească legea; și așa vine la botez, adăugându-l ultimul la plinirea celorlalte porunci.”

Sfântul Maxim Mărturisitorul, Ambigua, partea a doua, 116, în Părinți și Scriitori Bisericești, vol. 80, p. 295

„Așadar, Fiul și Cuvântul, Care ne-a făcut pe noi și e singur împreună-Dumnezeu și împreună-slăvit-cu-Tatăl și cu Duhul, Se face pentru noi cu adevărat om ca noi, din noi, și Se naște trupește fără de păcat și primește să suporte, Cel ce e prin fire Dumnezeu, nașterea din botez, spre înfierea duhovnicească pentru noi.” (Ziarul Lumina)

Somnul lui Iisus – Anapeson

6b4f8f7096a76fe1a9a485a52bf71fce
sursa: http://mirikon.org/katalog/hristos/spas-nedremannoe-oko-01-1.jpg

Hristos Prunc sezand culcat

Somnul lui Iisus este o icoana (fresca) mai putin cunoscuta decat celelalte. Icoana numita „Anapeson”, infatisandu-L pe Hristos Prunc, este simpla: Hristos apa­re intins pe un asternut, cu capul sprijinit pe mana dreapta. Cel mai bine cunoscut exemplu al acestei reprezentari a lui Hristos il constituie fresca facuta de Manuil Panselinos in Biserica Protaton din Sfantul Munte Athos.

In ultima vreme insa, compozitia a ajuns cu totul uitata. Putine dintre bisericile si manastirile nou construite isi mai imbraca peretii cu aceasta scena. De fapt, in nici una dintre noile manastiri sau biserici nu am intalnit „Somnul Pruncului Iisus”. Abia daca o gasim in vechile manastiri romanesti.

Somnul lui Iisus - Protaton

Temeiurile acestei icoane

Compozitia acestei icoane isi gaseste reazim intr-o carte a Vechiului Testament. Astfel, in Cartea Facerea, citim: „Apoi a chemat Iacov pe fiii sai si le-a zis: Adunati-va, ca sa va spun ce are sa fie cu voi in zilele cele de apoi. Adunati-va si ascultati-ma, fiii lui Iacov, ascultati pe Israel, ascultati pe tatal vostru! (…) El a indoit genunchii si s-a culcat ca un leu, ca o leoaica. Cine-l va destepta? Nu va lipsi sceptru din Iuda, nici toiag de carmuitor din coapsele sale, pana ce va veni impaciuitorul, Caruia se vor supune popoarele.” (Facere 49,1-2, 9-10) Cuvintele acestea sunt ale unei profetii mesianice a lui Iacov. Mesia este vazut ca un leu dormind.

sursa: http://sophiya.net/index.php?module=galery&mode=gal&id=1&page=3

Somnul lui Iisus in Proscomidiar

Atunci cand scena este reprezentata deasupra usilor, in ea reiese cuvantul din Psalmul 120, care zice: „Cel ce te pazeste, nu va dormita. Iata ca nu dormiteaza nici nu doarme. Domnul te va pazi la plecare si la venire, de acum si pana in veac.”

Unde gasim aceasta icoana ?

In unele biserici vechi, cum este cea de la Manastirea Protaton din Sfantul Munte, tipul de icoana a lui Hristos Prunc, numita „Cel culcat”, este zugravit deasupra trecerii centrale de pe pere­tele vestic al bisericii, pe partea interioara a peretelui. In ale parti, fresca cu Pruncul Dormind este infatisata deasupra usilor sau in absida diaconiconului.

Dupa cum spuneam la inceput, nu multe sunt locurile in care apare aceasta scena, desi in vechile manastiri ea nu prea lipseste. Astfel, in Manastirea Dragomirna ea apare pe marginea ferestrei din dreapta naosului, imediat inainte de strana dreapta.

Somnul lui Iisus - Hristos Prunc sezand Culcat

Bolnita din Manastirea Cozia pastreaza si ea o astfel de reprezentare minunata. Deasupra intrarii in naos a fost reprezentat „Somnul lui Iisus”, iar de o parte si de alta a intrarii, apare tabloul votiv, cu Radu Paisie sustinand macheta bisericii in stanga si Marcu Voevod, Zamfira si Doamna Ruxandra in dreapta.

Compozitia icoanei „Somnul lui Iisus”

„Somnul lui Iisus” sau „Hristos sezand Culcat” este o icoana cu o compozitie relativ simpla. Pruncul este reprezentat frontal, cu ochii deschisi, cu mana dreapta pe obrazul drept si cu cea stanga asezata pe coapsa si genunchiul stang. Uneori este incadrat de cate un inger in rugaciune. Icoana poarta inscriptia „Anapeson”, adica „Cel culcat”. Langa partea de sus a asternutului, intr-o parte si in alta, sta scris „Iisus Hristos” – IC XC.

Somnul lui Iisus - Hristos Prunc sezand Culcat

Colind – Somnul lui Iisus

Domneste pacea pe pamant
Dormi, dormi, dormi copile sfant
Mii de heruvimi si de serafimi
Te slavesc in cor copil mantuitor
Dormi copile dormi.

Ingeri coboara lin din cer
Dormi, dormi, dormi copil stingher
Mii de heruvimi si de serafimi
Te slavesc in cor copil mantuitor
Dormi copile dormi.

Pastorii vin in cor cantand
Dormi, dormi, dormi copile bland.
Mii de heruvimi si de serafimi
Te slavesc in cor copil mantuitor.
Dormi copile dormi.

Si ruga lor se-nalta lin
Dormi, dormi, dormi copil divin.
Mii de heruvimi si de serafimi
Te slavesc in cor copil mantuitor.
Dormi copile dormi.

surse: crestinortodox.ro; http://sophiya.net; http://mirikon.org/