Dragostea „nebună” a lui Dumnezeu

Un anumit domn din Tesalonic a bătut drumul până în Athos, doar pentru a se sfătui cu părintele Paisie. A înfruntat vremea rea şi a bătut la uşa Panagudei. Cu zâmbet, bătrânul i-a deschis uşa. A pus apoi apă în ibric spunând „Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, slavă Ţie”

„Când a fost gata ceaiul, l-a pus într-o cană şi mi-a dat-o. Aşa cum eram nervos şi agitat, am început să-i spun problemele mele. Starețul a zâmbit, a băut o înghițitură şi mi-a spus cu multă seninătate:

  • Ei, şi de ce te neliniștești? Te va ajuta Dumnezeu!

Auzind aceste cuvinte, m-am mâniat încă şi mai mult şi cu îndrăzneala pe care o aveam faţă de el, i-am spus:

  • Bine, Dumnezeu ajută o dată, ajută de două ori. Dar, este dator să ajute mereu?

Atunci m-a privit cu seriozitate şi mi-a spus ceva care m-a trăsnit pur şi simplu.

  • Da, este dator!

Mi-a dispărut acea stare de nervozitate, m-am liniştit şi în sufletul meu s-a așternut pacea şi binecuvântarea. Aveam însă o nedumerire pe care i-am spus-o starețului:

  • Bine, dar de ce Dumnezeu este dator să ne ajute?

Iar răspunsul pe care mi l-a dat, numai cineva care se simte copil al lui Dumnezeu şi are îndrăzneală la El, ar putea să îl dea

  • Precum tu, care ai copii, te simți acum obligat să-i ajuţi şi să vii aici de la kilometri pe un astfel de timp, pentru că te neliniștești pentru ei, tot astfel şi Dumnezeu, Care ne-a făcut şi ne iubeşte ca pe nişte copii ai săi, se interesează şi El de noi. Simte nevoia să ne ajute. Da, este dator!

de aici

Reclame