“Ochi au și nu văd, urechi au și nu aud. Ca nu cumva, văzînd și auzind, și cu inima înțelegînd, să se întoarcă”.

de părintele Savatie Baștovoi

Ochii care nu văd și urechile care nu aud s-au pomenit și pînă la Hristos, la Isaia și în psalmi. Prorocul David folosește aceste cuvinte referindu-se la idoli, la statuile moarte care deși au ochi și urechi sculptate, nu văd și nu aud, apoi conchide “asemenea lor sînt cei ce se închină lor”.

Așadar, orbirea duhovnicească are o rădăcină idolatră. Cei care nu văd și nu aud cuvintele limpezi ale Domnului suferă de o legare a minții demonică. Iată de ce in taina Botezului Biserica a rînduit și Mirungerea. Sf. Nicolae Cabasila in cartea sa “Despre viața in Hristos” spune ca Mirungerea este o taină prin care intră toate celelalte, deoarece prin Mirungere primim harul de a pricepe Scripturile, ne eliberăm de robia idolilor care leagă mințile oamenilor pentru a nu vedea tainele dumnezeiești. Din aceeași pricină și cei care au căzut in rătăciri eterice sau chiar in lucrări idolești, se reprimesc in Biserică prin Mirungere, pentru reînnoirea deschiderii către înțelegerea Sfintelor Scripturi. Așadar, cufundata cea întreită care se face la Botez nu se repetă la cei căzuți in rătăciri ale minții, dar Mirungerea se repetă.

“Ca nu cumva văzind și crezând și cu inima intelegind sa se întoarcă și sa creadă, și Eu sa-i tămăduiesc pe ei”, zice Hristos. Adică frica aceasta este a dracilor, ca dacă vor auzi cuvintul Domnului și se vor repezi către Dinsul, Domnul ii va tămădui negreșit. De aceea oamenii întunecați se afunda tot mai mult in vorbe și raționamente proaste, ca nu cumva sa audă și sa vada. Cu unii ca aceștia nici nu se cuvine a vorbi in cuvintele Scripturii și a le descoperi lucruri de taina, caci nu văd și nu aud, așa cum și Hristos le vorbea in pilde.

————-

Evanghelia după Matei capitolul 13

În ziua aceea, ieşind Iisus din casă, şedea lângă mare.
2. Şi s-au adunat la El mulţimi multe, încât intrând în corabie şedea în ea şi toată mulţimea sta pe ţărm.
3. Şi le-a grăit lor multe, în pilde, zicând: Iată a ieşit semănătorul să semene.
4. Şi pe când semăna, unele seminţe au căzut lângă drum şi au venit păsările şi le-au mâncat.
5. Altele au căzut pe loc pietros, unde n-aveau pământ mult şi îndată au răsărit, că n-aveau pământ adânc;
6. Iar când s-a ivit soarele, s-au pălit de arşiţă şi, neavând rădăcină, s-au uscat.
7. Altele au căzut între spini, dar spinii au crescut şi le-au înăbuşit.
8. Altele au căzut pe pământ bun şi au dat rod: una o sută, alta şaizeci, alta treizeci.
9. Cine are urechi de auzit să audă.
10. Şi ucenicii, apropiindu-se de El, I-au zis: De ce le vorbeşti lor în pilde?
11. Iar El, răspunzând, le-a zis: Pentru că vouă vi s-a dat să cunoaşteţi tainele împărăţiei cerurilor, pe când acestora nu li s-a dat.
12. Căci celui ce are i se va da şi-i va prisosi, iar de la cel ce nu are, şi ce are i se va lua.
13. De aceea le vorbesc în pilde, că, văzând, nu văd şi, auzind, nu aud, nici nu înţeleg.
14. Şi se împlineşte cu ei proorocia lui Isaia, care zice: „Cu urechile veţi auzi, dar nu veţi înţelege, şi cu ochii vă veţi uita, dar nu veţi vedea”.
15. Căci inima acestui popor s-a învârtoşat şi cu urechile aude greu şi ochii lui s-au închis, ca nu cumva să vadă cu ochii şi să audă cu urechile şi cu inima să înţeleagă şi să se întoarcă, şi Eu să-i tămăduiesc pe ei.
16. Dar fericiţi sunt ochii voştri că văd şi urechile voastre că aud.

Reclame

Cuvântul zilei

„Ce să faci? Nu te întrista, ci mângâie-te cu gândul că nu eşti mai bună decât regele David, care în toată viaţa sa a suportat suferinţe şi amărăciuni din partea celor apro­piaţi, de o sută de ori mai mari decât cele îndurate de către tine. Nu ţi le voi descrie pe toate, ci îţi voi spune doar că fiul său, Abesalom, a hotărât să-l detroneze pe tatăl său şi a atentat la… viaţa lui. Însă Sfântul David s-a smerit cu sinceritate înaintea lui Dumnezeu şi oamenilor, nu a respins mustrările, ci recunoscându-şi fărădelegile sale înaintea lui Dumnezeu, le spunea cu smerenie altora că Dumnezeu i-a poruncit lui Şimei să-l blesteme pe David. Pentru o astfel de smerenie Dumnezeu nu doar că l-a iertat, ci i-a şi întors împărăţia. …Trebuie să fim înţelepţi, adică avem nevoie să ne îngrijim în primul rând pentru primirea milei lui Dumnezeu şi mântuirii veşnice, şi nu pentru întoarcerea împărăţiei precedente, adică a bunurilor vremelnice, care au căzut şi cad din mâinile slăbite ale fiului. De fapt, este puternic Dumnezeu să-l îndrepte şi pe el, însă doar dacă acesta va voi să se închine pe sine sub puternica mână a lui Dumnezeu. Pentru aceasta trebuie să ne rugăm cu smerenie şi cu credinţă lui Dumnezeu, ca El să ne înţelepţească.”

Sfântul Ambrozie de la Optina

ALTĂ CALE NU ESTE

Îndulciri cu dor

Slavă Domnului că nu ne-a lăsat orfani, ci ne-a dat pe pământ pe Duhul Sfânt (In 14, 15-18). Duhul Sfânt învață sufletul o negrăită iubire pentru norod și milă pentru toți cei rătăciți. Domnului i-a fost milă de cei rătăciți și a trimis pe Fiul Său Unul-Născut ca să-i mântuiască; iar Duhul Sfânt învață aceeași milă pentru cei rătăciți care merg în iad. Dar cine n-a primit pe Duhul Sfânt, aceia nu vrea să se roage pentru vrăjmași.
Cuviosul Paisie cel Mare se ruga pentru unul dintre ucenicii lui care se lepădase de Hristos și, întimp ce se ruga, i S-a arătat Domnul și i-a zis: „Pentru cine te rogi, Paisie? Nu știi că el s-a lepădat de Mine?“ Dar cuviosul continua să plângă pentru ucenicul său și atunci Domnul i-a zis: „Paisie, prin iubirea ta te-ai asemănat Mie“. Așa se dobândește pacea, ALTĂ CALE NU ESTE.

Sfântul Siluan Athonitul

Vezi articolul original

Gândul zilei

În fața nevisatei bogății a darurilor lui Dumnezeu, omul este cuprins de frică și se cutremură: și de atotputernicia lui Dumnezeu, și de păcătoșenia sa. Când omului i se dezvăluie strălucirea și milostivirea lui Dumnezeu, i se dezvăluie în aceeași clipă și păcătoșenia, nevrednicia și îndelunga lui îndepărtare de Dumnezeu.
Dumnezeu nu-l va părăsi pe cel pe care l-a dus întru adânc, nici nu va lua de bun strigătul lui de om bolnav:
Ieși de la mine!
Ci îl va îmbărbăta și îl va mângâia pe om, spunând:
Nu te teme!
Când Dumnezeu înzestrează pe cineva cu bogățiile Lui negraite, nu vrea ca bogățiile acestea să se împotmolească, precum talantul îngropat de sluga netrebnică, ci să fie împărțite cu alții.

Sfântul Nicolae Velimirovici

sursa

Ispite- Sfântul Isaac Sirul

A te incredinta lui Dumnezeu inseamnă a nu mai fi mistuit, începând de atunci, de spaima sau de frica de ceva, şi a nu mai fi chinuit de un gând care ne şopteşte că nimeni n-are grijă de noi.

Când însă cineva cade în gândul său din această încredere, el începe să cadă în mii de ispite cum spune fericitul Tâlcuitor [Teodor al Mopsuestiei] în Comentariul său la Matei:

„Tot gândul satanei e să-l convingă pe om că Dumnezeu nu se îngrijeşte de el, căci ştie că atâta timp cât suntem siguri de aceasta sufletul nostru sălăşluieşte intr-o pace desăvârşită; iar atunci vom avea dragoste de Dumnezeu şi ne vom îngriji de tot ce-I place.

Acest gând se sârguieşte satana sa-l smulgă din noi.”

sursa: Sf Isaac Sirul: Cuvinte către singuratici, partea 2, recent descoperită

Răbdarea- Sfântul Isaac Sirul

Unul dintre Sfinţii Părinţi a spus:

Odată, când eram foarte întristat din pricina încercărilor, am mers la un pustnic bătrân. Acesta era bolnav şi ţintuit la pat. După ce am luat binecuvântarea lui, m-am aşezat lângă el şi i-am spus:

Părinte, fa o rugăciune pentru mine, căci mult mă mâhnesc din pricina ispitelor diavoleşti.

Atunci, stareţul deschizându-şi ochii mi-a spus:

– Fiul meu, tu eşti tânăr şi de aceea nu îngăduie Dumnezeu să fii copleşit de ispite mai presus de puterea ta.

– Deşi sunt tânăr, am ispite pe care numai oamenii virtuoşi le au.

– Dumnezeu vrea să te facă înţelept.

– Cum mă va face înţelept? Eu în fiecare zi gust moartea sufletului.

– Încetează, fiul meu! Am spus că Dumnezeu te iubeşte şi îţi va da harul Său. Să ştii, fiul meu, că treizeci de ani m-am luptat cu demonii şi timp de douăzeci de ani nu am simţit ajutorul lui Dumnezeu, însă după ce a trecut cel de-al douăzeci şi cincilea an, am început să simt o oarecare odihnă, care a început apoi să crească tot mai mult. In cel de-al douăzeci şi optulea an odihna a devenit foarte simţită. Iar, când se apropia sfârşitul celui de-al treizecilea an, atât de mult s-a întărit întru mine această odihnă, încât nu pot să o exprim în cuvinte. Când vreau să mă ridic la rugăciune, doar trei psalmi apuc să rostesc cu gura mea şi îndată sunt răpit în extaz, lângă Dumnezeu. In această stare, trei zile dacă stau în picioare, nu simt deloc oboseală. Vezi câtă odihnă mi-a pricinuit lucrarea cea de mulţi ani a răbdării?

sursa: Despre ispite, întristări, dureri şi răbdare, Sf. Isaac Sirul