Vremea postului să o începem luminat…

,,Postul Paştelui începe, de fapt, de la Vecernia din această Duminică. Această slujbă unică, atât de adâncă şi frumoasă, lipseşte din atât de multe biserici ale noastre. Totuşi nimic nu destăinuie mai bine „tonalitatea” Postului Mare în Biserica Ortodoxă; nicăieri nu se manifestă mai bine chemarea sa profundă către om.

Slujba începe cu o vecernie solemnă, cu slujitori îmbrăcaţi în veşminte luminoase. Stihurile care urmează Psalmului „Doamne strigat-am către Tine…” anunţă venirea Paştelui şi, dincolo de Post, apropierea Paştelui!

„Vremea postului să o începem luminat, supunându-ne pe noi nevoinţelor celor duhovniceşti. Să ne lămurim sufletul, să ne curăţim trupul. Să postim precum de bucate aşa şi de toată patima,desfătându-ne cu bunătăţile Duhului. întru care petrecând cu dragoste, să ne învrednicim toţi a vedea prea cinstita patimă a lui Hristos, Dumnezeu şi Sfintele Paşti, duhovniceşte bucurându-ne”.

Urmează, apoi, Vohodul cu cântarea: „Lumină lină a Sfintei slave”. Preotul slujitor înaintează către „locul cel înalt” din spatele altarului pentru a vesti Prochimenul de seară, care întotdeauna anunţă sfârşitul unei zile şi începutul alteia.
Prochimenul cel Mare al acestei zile vesteşte începutul Postului:
„Să nu întorci faţa Ta de la sluga Ta;
Când mă necăjesc degrab mă auzi Ia
aminte spre sulfetul meu, şi-l
mântuieşte pre el”

Ascultă melodia unică a acestui stih — această strigare care dintr-o dată umple biserica: „când mă necăjesc degrab mă auzi”— şi vei înţelege acest moment de început al Postului Mare: tainica întrepătrundere dintre deznădejde şi nădejde, dintre întuneric şi lumină. Toată pregătirea se apropie acum de sfârşit. Stau în faţa lui Dumnezeu, în faţa slavei şi a frumuseţii împărăţiei Sale. Realizez că aparţin acesteia, că nu am alt cămin, nici o altă bucurie, nici un alt ţel; realizez, de asemenea, că sunt exilat din acest cămin în întunericul şi tristeţea păcatului, „când mă necăjesc!”. Iar în cele din urmă îmi dau seama că numai Dumnezeu mă poate ajuta în această durere, că numai El poate „griji de sufletul meu”. Pocăinţa este, mai presus de orice, o chemare disperată către acel ajutor divin.

Repetăm de cinci ori Prochimenul şi iată că Postul a sosit! Veşmintele luminate sunt puse deoparte; luminile sunt stinse. Când preotul slujitor rosteşte cererile pentru ectenia de seară, strana răspunde cu ceea ce se consideră a fi „cheia Postului”. Se citeşte pentru prima oară rugăciunea de post a Sfântului Efrem Şirul, însoţită de metanii. La sfârşitul slujbei credincioşii se apropie de preot, cerând unii altora iertare. în timp ce ei săvârşesc acest ritual de împăcare, pentru că Postul Mare începe prin aceste mişcări ce exprimă dragostea, reuniunea, frăţia, strana intonează cântările pascale.

Vom rătăci patruzeci de zile prin deşertul Postului, dar la capăt străluceşte deja lumina Paştelui, lumina Împărăţiei lui Dumnezeu.”

fragment preluat de aici

Anunțuri

„Fiule, dă-mi inima ta!, zis-a Domnul” /Pilde 23:26/

1. Mai presus de toate gândeşte-te la Dumnezeu, căci şi Dumnezeu se gândeşte la tine mai presus de toate. Precum păstorul se gândeşte la oaia cea rătăcită mai mult decât la întreaga turmă, aşa şi Dumnezeul tău se gândeşte la tine, care te pierzi în păcat, mai mult decât la toţi îngerii din ceruri.

2. A cugeta la Dumnezeu nu înseamnă a cerceta fiinţa lui Dumnezeu, ci înseamnă a cerceta şi a afla ce aşteaptă Dumnezeu de la om.

3. Cel ce cumpără nuci nu caută la coajă, ci la miez. La fel şi cel ce cumpără ouă. Şi aşijderea cu nenumărate lucruri din lume, oamenii le caută pe cele nevăzute şi nu pe cele văzute. Şi Dumnezeul tău caută la tine după inimă. Prin coaja cea trupească, El priveşte în miezul tău, în inima ta, şi caută la inima ta. Fiul meu, dă-i inima ta!

4. În inimă, Ziditorul a pus temelia vieţii. În inimă viaţa se zămisleşte, purcede, creşte şi se îndreaptă spre mormânt şi dincolo de mormânt. Oare cât preţuieşte omul despre care toţi spun: e deştept, dar nu are inimă? Dumnezeu nu va cere de la el deşteptăciune, ci inimă. Căci s’a zis: „ce este nebun al lui Dumnezeu, mai înţelept decât oamenii este.” /I Cor. 1:25/

5. Sau cât preţuieşte omul despre care se spune: e bogat, dar nu are inimă? Oare îşi va duce bogăţia în cealaltă lume şi o va dărui Celui a cărui vistierie sunt pământul şi cerul, şi soarele şi stelele şi toate împărăţiile ştiute şi neştiute?

6. Sau ce-i ajută omului puterea şi frumuseţea cea trupească? Oare nu întâlnim zilnic pe cei ce în tinereţi erau puternici şi frumoşi, iar acum, gârboviţi şi traşi, se sprijină ori în baston, ori de mâna cuiva? Multora, puterea şi frumuseţea trupească le-a slujit, din nefericire, la putrezirea inimii înainte de putrezirea pielii şi oaselor.

7. Fericiţi sunt cei ce din tinereţe nu s’au îndrăgostit de nici o frumuseţe trecătoare şi muritoare, ci de Ziditorul lor, a cărui putere nu slăbeşte şi a cărui frumuseţe nu piere! La dragostea lor, Dumnezeu va răspunde cu dragoste însutită, şi inima lor Dumnezeu o va rândui lângă inima Sa.

8. Postul înseamnă slăbirea legăturii inimii cu lumea şi întărirea legăturii inimii cu Dumnezeu. Aminteşte-ţi şi cugetă la aceasta în cea dintâi săptămână a Marelui Post.

9. Întărirea legăturii cu Dumnezeu aduce bucurie în inimă. De aceea se citeşte la începutul Postului din cărţile bisericeşti: „Iată, a venit veselitoarea vreme a postului!”

10. Aminteşte-ţi numele acelor mărimi duhovniceşti care, cu postul, au slăbit legăturile lor cu lumea şi au întărit legăturile cu Dumnezeul cel Viu – Sfinţii Antónie, Pável, Efthímie, Avxentie, Avrámie, Sávva, Visaríon, Vitálie, Gherásim, Chiriac, Zosíma, Haríton, Efrém, Arsénie, Carion, Zaharia, Sávva
cel Sfinţit, Siméon şi Alípie Stâlpnicii, Onúfrie, Pahómie, Pétru şi Athanasie Athoniţii, şi cei dimpreună cu dânşii.

11. Aminteşte-ţi şi de Dumnezeu purtătoarele fecioare şi femei, a căror inimi au fost umplute de dragoste către Hristos – Sfintele Thécla, Xenía, Evpraxía, Anastasía, Matróna, Sarà, Maria Eghipteanca, Pelaghía, Thaisía, Theodúla, Vasilísa şi cele dimpreună cu ele.

12. Dacă îţi sunt departe după loc sau după vreme, atunci aminteşte-ţi de acele slăvite nume din neamul tău – Sfânta Parascheva, Sfântul Sava, slava Serbiei, Sfinţii Ioanníchie de la Devici, Pétru de la Korişa, Vasílie al Ostrogului, Prohor, Gavriíl, Ioachim, Ioánn al Rilei, Naúm al Ohridei, Nectárie al Bitoliei şi mulţi, mulţi alţii care cu postul au sfinţit trupurile lor şi cu rugăciunea au sfinţit ţara în care vieţuieşti.

13. Ei toţi acelaşi glas au auzit: „Fiule, dă-mi inima ta!” Acelui glas au răspuns şi inima lor întru totul au dat-o Dumnezeului şi Ziditorului lor.

din ,,Inima în Marele Post”, de Sfântul Nicolae Velimirovici, Episcopul Ohridei și Jicei, Cea dintâi săptămână

Acatistul Maicii Domnului ,,Izbavitoarea”

https://tainacasatoriei.wordpress.com/2017/03/08/acatistul-maicii-domnului-izbavitoarea/

Condacul 1

Apărătoare Doamnă, apără-ne de vrăjmaşii noştri, care se îndârjesc cu tărie să ne îndepărteze de Domnul nostru Iisus Hristos, şi învaţă-ne să-ţi cântăm cu bucurie: Bucură-te, Izbăvitoare, care pe noi, cei necăjiţi, din chinuri, din nevoi şi din moarte ne mântuieşti.
Icosul 1
Mulţimi de îngeri vin, la porunca ta, Maică a noastră, să ne izbăvească pe noi din nevoi. Tu, însă, primeşte de la noi această rugăciune:
Bucură-te, Cea care pe îngeri îi trimiţi spre mântuirea noastră;
Bucură-te, Împărăteasa cetelor de sus, al căror ajutor ceresc îl dăruieşti nouă;
Bucură-te, Cea care porunceşti îngerilor să ne păzească pe noi;
Bucură-te, Cea care cu oştire îngerească îi biruieşti pe vrăjmaşii noştri;
Bucură-te, Izbăvitoare, care pe noi, cei necăjiţi, din chinuri, din nevoi şi din moarte ne mântuieşti.
Condacul 2
Văzând cei izbăviţi din necazuri marele tău ajutor, ce l-au primit când s-au rugat ţie cu toată inima şi pe noi ne învaţă să cântăm Fiului tău, neîncetat: Aliluia!
Icosul 2
Mulţime multă de credincioşi au înţeles, Izbăvitoare Doamnă, că Fiul tău te-a dăruit lumii şi celor din nevoi grabnică ajutătoare, de aceea îţi cântăm ţie acestea:
Bucură-te, Maica celor din nevoi;
Bucură-te, mângâierea celor ce pătimesc;
Bucură-te, vindecarea celor bolnavi;
Bucură-te, nădejdea celor deznădăjduiţi;
Bucură-te, Izbăvitoare, care pe noi, cei necăjiţi, din chinuri, din nevoi şi din moarte ne mântuieşti.
Condacul 3
Puterea Celui Preaînalt te-a dăruit pe tine spre mântuirea lumii şi nouă, celor ce pierim în necazuri, ajutor. Şi cine nu a fost izbăvit prin tine şi cine nu cântă Fiului tău: Aliluia!
Icosul 3
Având iubire nemărginită către neamul omenesc, ce suspinuri nu ai ascultat şi ce lacrimi nu ai şters, ale celor care te cheamă pe tine, cântând:
Bucură-te, celor din necazuri grabnică ascultătoare;
Bucură-te, celor întristaţi şi necăjiţi mângâietoare;
Bucură-te, celor ce pier grabnică mântuire;
Bucură-te, celor legaţi slobozire;
Bucură-te, Izbăvitoare, care pe noi, cei necăjiţi, din chinuri, din nevoi şi din moarte ne mântuieşti.
Condacul 4
Din viforul necazurilor care vin asupra noastră, ne mântuieşte, Izbăvitoarea noastră, pe noi cei ce pierim; potoleşte furtuna şi alungă necazurile ca să cântăm: Aliluia!
Icosul 4
A auzit neamul omenesc de iubirea ta minunată faţă de creştini şi de grabnica ta izbăvire a celor ce sunt în primejdii şi care se învaţă a-ţi cânta:
Bucură-te, izbăvitoarea din nevoi a neamului omenesc;
Bucură-te, Ceea ce potoleşti furtunile acestei vieţi;
Bucură-te, Ceea ce ne dăruieşti bucurie în necazurile noastre;
Bucură-te, Izbăvitoare, care pe noi, cei necăjiţi, din chinuri, din nevoi şi din moarte ne mântuieşti.
Condacul 5
Asemănându-te stelei celei călăuzitoare, izgoneşte bezna şi întunericul din inimile noastre păcătoase, ca văzând pe Domnul în lumina iubirii tale să-I cântăm Lui: Aliluia!
Icosul 5
Au văzut oamenii că le eşti grabnică ajutoare în multe feluri de necazuri şi cu bucurie îţi cântă acestea:
Bucură-te, Ajutorul nostru în necazuri;
Bucură-te, că ne scoţi din scârbe;
Bucură-te, izgonitoarea întristărilor noastre;
Bucură-te, mângâierea sufletelor noastre;
Bucură-te, Izbăvitoare, care pe noi, cei necăjiţi, din chinuri, din nevoi şi din moarte ne mântuieşti.
Condacul 6
Propovăduiesc ajutorul tău şi iubirea ta, Maică, cei vindecaţi, cei mângâiaţi, cei bucuraţi şi cei mântuiţi din necazuri, şi cântă Fiului tău Atotputernic: Aliluia!
Icosul 6
Ne-a răsărit, nouă, lumina mântuirii, în întunericul păcatelor ce ne înconjoară, Maică, şi ne-a învăţat să-ţi cântăm:
Bucură-te, Ceea ce izgoneşti întunericul păcatelor;
Bucură-te, Ceea ce alungi norul mâhnirii;
Bucură-te, Ceea ce luminezi întunericul sufletului;
Bucură-te, ceea ce trezeşti sufletele noastre cu lumina bucuriei;
Bucură-te, Izbăvitoare, care pe noi, cei necăjiţi, din chinuri, din nevoi şi din moarte ne mântuieşti.
Condacul 7
Noi, cei căzuţi în grea deznădejde, din pricina necazurilor ce ne apasă, cugetat-am la tine, Izbăvitoare, şi am căpătat întărire şi mângâiere, cântând Fiului tău: Aliluia!
Icosul 7
Minunată şi neaşteptată ni s-a arătat nouă mila ta cea mare, pe care am primit-o din mâna ta puternică, de aceea pretutindeni îţi cântăm:
Bucură-te, Împărăteasă preaputernică;
Bucură-te, cea care ne primeşti sub ocrotirea ta;
Bucură-te, cea care ne dăruieşti apărarea ta;
Bucură-te, cea care biruieşti pe vrăjmaşii noştri;
Bucură-te, Izbăvitoare, care pe noi, cei necăjiţi, din chinuri, din nevoi şi din moarte ne mântuieşti.
Condacul 8
Minune neînţeleasă văd cei sortiţi morţii şi cei ce se află în felurite nevoi, că fără de veste mântuire şi izbăvire de la tine, Atotiubitoare, primesc şi cântă lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul 8
Toţi cei ce vă găsiţi în întunericul necazurilor, toţi cei învolburaţi de furtuna suferinţelor, alergaţi la limanul cel blând şi la ajutorul acoperământului Fecioarei Izbăvitoare şi-i cântaţi:
Bucură-te, izvorul bucuriei;
Bucură-te, alungarea tristeţilor;
Bucură-te, micşorarea necazurilor;
Bucură-te, dătătoarea tihnei;
Bucură-te, Izbăvitoare, care pe noi, cei necăjiţi, din chinuri, din nevoi şi din moarte ne mântuieşti.
Condacul 9
Toată firea omenească te laudă pe tine, Maică, şi cântă ţie, celei ce ne aduci nenumărate bunătăţi în locul întristării, şi slăvesc pe Fiul tău, strigând: Aliluia!
Icosul 9
Cei întelepţi şi iscusiţi la minte, văzând grabnica şi minunata izbăvire a celor din nevoi, s-au mirat şi ţi-au cântat ţie aşa:
Bucură-te, ceea ce uimeşti lumea cu minunile tale;
Bucură-te, ceea ce ne întăreşti cu minunile tale;
Bucură-te, ceea ce strici nedumnezeirea cu minunile tale;
Bucură-te, ceea ce ruşinezi pe vrăjmaşi cu puterea dumnezeirii;
Bucură-te, Izbăvitoare, care pe noi, cei necăjiţi, din chinuri, din nevoi şi din moarte ne mântuieşti.
Condacul 10
Mântuieşte şi miluieşte tot sufletul omenesc, cel necăjit şi întristat, tu, cea care cu toată dragostea îi porţi de grijă, măcar că nu s-a învăţat să cânte Fiului tău: Aliluia.
Icosul 10
Zid tare de apărare creştinilor eşti şi oricărui suflet îngrădire s-a arătat icoana ta, Izbăvitoare, şi cu minuni s-a preamărit în lume, iar noi îţi cântăm:
Bucură-te, Povăţuitoarea noastră, care prin sorţi ţi-ai ales Sfântul Munte Athos;
Bucură-te, Izbăvirea noastră, care cu binecuvântarea ta ai binecuvântat Noul Athos;
Bucură-te, bucuria noastră, ceea ce ne-ai dăruit icoana ta semn al unităţii plaiurilor noastre;
Bucură-te, vesnica noastră bucurie, care prin minunata ta purtare de grijă ne ocroteşti cu icoana ta;
Bucură-te, Izbăvitoare, care pe noi, cei necăjiţi, din chinuri, din nevoi şi din moarte ne mântuieşti.
Condacul 11
Cântare neîncetată îti aduc ţie cei care prin tine iarăşi au dobândit izbăvire şi bucurie, şi dumnezeiescului tău Fiu îi cântă: Aliluia!
Icosul 11
Făclie luminoasă, strălucind în negura păcatelor, s-a arătat nouă icoana ta, Izbăvitoare, şi ne-a învăţat să cântăm:
Bucură-te, cea care ne izbăveşti de foamete;
Bucură-te, cea care izgoneşti firea cea aducătoare de pagube în lumea plantelor;
Bucură-te, cea care izbăveşti de la pieire câmpurile, pădurile şi toată verdeaţa;
Bucură-te mângâierea ţăranilor întristaţi şi binecuvântarea muncii lor;
Bucură-te, Izbăvitoare, care pe noi, cei necăjiţi, din chinuri, din nevoi şi din moarte ne mântuieşti.
Condacul 12
Har izvorând de la icoana ta, Izbăvitoare, râu îmbelşugat de vindecări ne-ai dăruit şi inimile noastre le-ai întărit cu veselie şi prin aceasta pe toţi i-ai învătat să-ţi cânte ţie, Maică, şi Fiului tău şi Dumnezeu: Aliluia!
Icosul 12
Vestim multimea vindecărilor tale; vestim mai presus de toate învierea copilului Anastasie şi cu glas de bucurie cântăm:
Bucură-te, celor morţi înviere;
Bucură-te, celor omorâţi cu inima însufleţire;
Bucură-te, ceea ce ne scoţi din veşnicul foc şi din moarte;
Bucură-te, apărare şi nădejde după moartea noastră;
Bucură-te, Izbăvitoare, care pe noi, cei necăjiţi, din chinuri, din nevoi şi din moarte ne mântuieşti.
Condacul 13
O, Preacântată şi Preaiubită Maică, milostiveste-te şi acum şi ne miluieşte, izbăveşte-ne pe noi cei ce suntem în dureri şi suferinţe şi ne învaţă pe noi să cântăm din toată inima lui Dumnezeu, celui Atoateiertător: Aliluia!

O, Preacântată şi Preaiubită Maică, milostiveste-te şi acum şi ne miluieşte, izbăveşte-ne pe noi cei ce suntem în dureri şi suferinţe şi ne învaţă pe noi să cântăm din toată inima lui Dumnezeu, celui Atoateiertător: Aliluia!

O, Preacântată şi Preaiubită Maică, milostiveste-te şi acum şi ne miluieşte, izbăveşte-ne pe noi cei ce suntem în dureri şi suferinţe şi ne învaţă pe noi să cântăm din toată inima lui Dumnezeu, celui Atoateiertător: Aliluia!

Icosul 1
Mulţimi de îngeri vin, la porunca ta, Maică a noastră, să ne izbăvească pe noi din nevoi. Tu, însă, primeşte de la noi această rugăciune:
Bucură-te, Cea care pe îngeri îi trimiţi spre mântuirea noastră;
Bucură-te, Împărăteasa cetelor de sus, al căror ajutor ceresc îl dăruieşti nouă;
Bucură-te, Cea care porunceşti îngerilor să ne păzească pe noi;
Bucură-te, Cea care cu oştire îngerească îi biruieşti pe vrăjmaşii noştri;
Bucură-te, Izbăvitoare, care pe noi, cei necăjiţi, din chinuri, din nevoi şi din moarte ne mântuieşti.

Condacul 1

Apărătoare Doamnă, apără-ne de vrăjmaşii noştri, care se îndârjesc cu tărie să ne îndepărteze de Domnul nostru Iisus Hristos, şi învaţă-ne să-ţi cântăm cu bucurie: Bucură-te, Izbăvitoare, care pe noi, cei necăjiţi, din chinuri, din nevoi şi din moarte ne mântuieşti.

RUGACIUNE
O, Maică a lui Dumnezeu, ajutorul si apărarea noastră, te rugăm, fii Izbăvitoarea noastră, căci la tine am nădăjduit întotdeauna şi cu toată inima te chemăm: milostiveşte-te şi ne ajută, fie-ţi milă de noi şi ne izbăveşte, apleacă urechea ta şi primeşte rugăciunile noastre cele cu durere şi cu lacrimi, şi precum vei vrea linişteşte-ne şi ne bucură pe noi, cei ce iubim pe Fiul tău cel fără de început şi Dumnezeul nostru. Amin

Icoana Maicii Domnului din Vilnius (Mutată în Vilnius în 1495)

Imaginea ideală și mândria

Înainte de sărbători ne-am ocupat de imaginea ideală. Cred că trebuie să insistăm asupra acesteia şi să fim cu multă luare-aminte, pentru că, mai mult sau mai puţin, toţi suntem prinşi de ea.

Spuneam deci, că orice om, îndeosebi tipul bolnăvicios, are tendinţa de a-şi construi despre sine o imagine închipuită. Omul contemporan, datorită felului culturii şi întregului duh al vieții, are o slăbiciune, o predispoziţie spre această boală. Aşadar, omul bolnăvicios are tendinţa de a-şi construi despre sine o imagine ideală, închipuită cu care se identifică. Imaginea aceasta este ceva foarte înalt, este o supraestimare a propriei persoane. Deşi subconştientă, ea acţionează, îşi face treaba din subconştient.

Departe de realitate

Imaginea ideală este linguşitoare pentru cel care o plăsmuieşte. Voi face, din nou, referire la caricatura publicată în ziar: O femeie în vârstă şi cam plinuţă se uita în oglindă. Caricaturistul a desenat-o în oglindă tânără şi subţirică. Aceeaşi femeie, bătrână şi grasă în realitate, apare în oglindă tânără şi subţirică, aşa cum se dorea ea să fie.

Cam aşa este şi imaginea ideală. Când te uiţi în oglindă. te vezi aşa cum eşti. Fotografii, deşi ne fotografiază pe noi, reuşesc să ne înfrumuseţeze.

Deşi imaginea pe care o avem despre noi trebuie să fie conformă cu realitatea, cel amăgit de imaginea ideală, nu reuşeşte să se vadă aşa cum este, se vede schimbat, se vede denaturat. Imaginea ideală se manifestă în funcţie de slăbiciunea pe care o are cineva. Unul are slăbiciune la frumuseţe, altul are săbiciune la bunătate, etc.

Imaginea ideală este ireală, este închipuită. Sinele nostru este ceva real. Cu cât imaginea aceasta este mai îndepărtată de realitate, de ceea ce suntem de fapt, cu atât omul se mândreşte, se trufeşte, devine arogant.

Ce i s-a întâmplat omului prin cădere? I s-a întâmplat să nu mai ştie cu exactitate ce este, se agaţă de altceva şi fiecare îşi construieşte o imagine pentru sine. În mod analog, cu cât imaginea aceasta este mai îndepărtată de realitate, cu atât creşte mândria, egoismul, aroganţa. Cu atât omul este mai pregătit să se înfurie, să riposteze celui care încearcă să-l micşoreze, să-l detroneze de la înălţimea imaginii pe care-o are despre sine.

O colibă, dacă stă bine pe temeliile pe care le are, nu este nevoie să i se pună stâlpi de sprijin ca să nu cadă. Doar cea care este gata să cadă are nevoie de sprijin. Aşadar, atunci când cineva este, cu adevărat, virtuos, este cu adevărat cineva, nu-i este teamă că ar putea să cadă. Adică, nu-i este teamă că ar putea pierde calitatea, întrucât i-a spus-o cineva. Nicidecum!

Persoana care se înspăimântă tare, care se nelinişteşte tare şi izbucneşte atunci când i se spune ceva rău despre sine, este cert prinsă de imaginea ideală. Nu ştie cine este cu adevărat, tocmai pentru că imaginea ideală este instabilă, în pericol să se prăbuşească atunci când este lovită din dreapta sau din stânga. Omul se grăbeşte să o rezidească prin izbucnirile lui, prin furia lui, prin agresivitatea lui, prin răzbunarea lui. Este, desigur, trădat şi amăgit, toţi îşi dau seama în afară de el. Tocmai pentru că este subconştientă şi nu conştientă. Tott ceilalti îşi pot da seama, cu excepţia persoanei în cauză.

De exemplu: vedem un om vorbind despre sine şi ne întrebăm dacă este în toate minţile? Poate să se laude şi să spună, despre sine, lucruri care sunt în afara realităţii. El crede că este în regulă. Nu înţelege că ceea ce spune este în afara realităţii. Nu înţelege că există înlăuntrul său ceva care-l face să se exprime astfel, să se comporte astfel. El nu înțelege, dar ceilalți înțeleg.

Să nu ne mirăm

Să nu ne mirăm atunci când vedem oameni care se comportă într-un mod de neînţeles. Să nu ne mirăm. Ei se află într-o stare străină de realitate şi este nevoie, în cel mai bun mod cu putintă, să-i ajutăm să coboare în realitate.

Ar trebui când îi vedem pe ceilalți mirați de comportamentul nostru, uneori răstălmăcindu-ne, să ne întrebăm ce se întâmplă? De ce sunt miraţi? De ce ne răstălmăcesc? Nu cumva suntem în afara realității, agătaţi de imaginea ideală? Nu cumva văd ce suntem în realitate, iar noi ne mândrim în sinea noastră şi, fireşte, ne amăgim!?

Acestea se întămplă nu doar oamenilor neinsemnați, ci şi celor întelepţi, învătaţi. De câte ori nu vedem oameni care se laudă! Creştine, atât de sus ai urcat? Toți văd asta, te cinstesc, te respectă. Este nevoie să te lauzi? Nu înțelege. De ce? Pentru că există o mare distanţă între realitatea lui şi imaginea ideală pe care o are în el.

din cartea Te cunosti pe tine însuti?Cap. 5 : Imaginea ideală, Omilia II, Arhim. Simeon Kraiopoulos

anterior 

Cuvântul zilei

“Dacă vreţi să cunoaşteţi voia lui Dumnezeu, renunţaţi total la voia voastră, la toate gândurile şi planurile, şi, cu profundă umilinţă, cereţi-I lui Dumnezeu sfatul în rugăciune. Faceţi apoi ceea ce se va prezenta în inima voastră sau o va îndupleca, căci acest lucru va fi după Dumnezeu. Cei ce au o mare îndrăzneală către Dumnezeu, când se roagă pentru a-I cunoaşte voia, aud în ei înşişi «informaţia» divină; ei devin şi mai atenţi la viaţa lor şi nu fac nimic fără «informaţia» divină”.

Stareţul Iosif Isihastul